Adiție și augmentare osoasă

De ce se pierde osul?

Dintele este susținut în maxilar prin intermediul rădăcinii sale. Boala parodontală, în diversele sale stadii determină resorbția progresivă a acestui os până ce rădăcina își pierde implantarea, devine mobil și dintele se pierde. Deasemenea atunci când dintele este pierdut în urma complicațiilor cariei dentare, osul alveolar își pierde funcția și se atrofiază progresiv micșorându-și volumul deoarece organismal uman funcționează după principiul “ce nu se folosește- se pierde”. Chisturile maxilare, parodontilele apicale, extracțiile traumatice, traumele deasemenea pot duce la pierderea volumului osos.

Atrofia osoasă preponderent verticală

Dacă dintele este prezent pe arcada dentară , osul din jurul acestuia este stimulat cu fiecare muscatură. Pierderea dintelui lasă un spațiu mare în os și astfel se inițiează imediat procesul de resorbție (pierdere) a osului. Conform statisticilor, în primele 6-8 luni după extractie se poate pierde pană la 60% din volumul osos.

Cu cât mai mult osul se resoarbe vertical (se scurtează), cu atât suntem nevoiți să folosim implanturi mai scurte.

Atrofia osoasă  preponderent orizontală

Cu cât mai mult osul se resoarbe orizontal (se îngustează) cu atât suntem nevoiți să folosim implanturi mai subțiri.

Atunci când nu se efectuează nici un tratament timp îndelungat, osul se pierde într-o cantitate atât de mare încat implantul dentar nu mai poate fi inserat fără procedee de adiție, regenerare osoasă ghidată sau “tehnica de splitting a crestei maxilare”

Inserarea de implanturi concomitent cu elongarea orizontală de creastă maxilare („ridge splitting”)

Creasta osoasă îngustată este tăiată cu aparatura specială (discuri chirurgicale, laser, piezotom) pe mijlocul ei, pe o adancime de circa 5-7mm. Fragmentele secționate sunt dilatate cu mare atenție pentru că sunt fragile și apoi se inseră implanturile dentare. Intre implanturi și fragmentele osoase dilatate se introduc materiale de augmentare osoasă, peste care se fixează sau nu în dependență de tipul augmentatului folosit o membrană cu scop de barieră pentru țesuturile moi și se sutureaza gingia.

 Pneumatizarea (expandarea) sinusurilor maxilare după extracția molarilor, premolarilor superiori

Premolarii și molarii  maxilarului superior se află în vecinătatea sinusurilor maxilare. Acestea sunt cavități mari si goale (pline cu aer) în interiorul osului maxilar. Osul de sub sinusuri are o densitate destul de scăzuta (este poros) și odata cu extractia măselelor se atrofiaza (resoarbe) repede sub acțiunea presiunii din interiorul sinusurilor și a forțelor externe din timpul masticației. Astfel sinusurile  se măresc, iar volumul osos adiacent scade. Dacă cantitatea de os de sub sinus este mai mica de 8-9 mm, este imposibilă inserarea implanturilor dentare fără procedee de creștere osoasă deoarece lungimea implantului dentar în dependență de situația clinică pe zona laterală ar trebui să fie de minim 8 mm.

Pierderea dinților laterali mandibulari (maxilarul inferior)

Pierderea unui dinte sau a unor grupe dentare conduce la atrofia extinsă a osului. Odată cu progresarea  atrofiei (pierderei) osoase, distanța de la marginea crestei osoase până la canalul nervulului alveolar inferior devine din ce în ce mai mică. În cele din urmă, înălțimea osoasă care ramâne deasupra nervului este atât de mică încât implantul standart nu mai poate fi inserat. În așa cazuri se recurge la utilizarea implaturilor scurte (dacă înălțimea osoasă este de minim 6-7 mm) sau la proceduri de adiție osoasă sau lateralizare a nervului alveolar inferior pentru a aplica ulterior implanturile potrivite. Sunt și situatii de atrofie avansată (mai ales dupa purtarea îndelungată de proteze mobile) în care nervul ajunge să se expună sub gingie, producând dureri de mare intensitate pacientului, la atingere sau presiune.

 Pierderea tuturor dinților și atrofia avansată a osului maxilarului inferior

În cazul în care pacientul pierde toți dinții, osul maxilarului se atrofiază progresiv. Acest proces este accelerat de purtarea protezelor mobilizabile.. Atrofia osoasă extremă duce la expunerea nervilor (câte unul de fiecare parte a mandibulei) care în mod normal au fost  localizați adânc în profunzimea osului.

Atrofia severă- modificarea aspectului facial  

Modificarea aspectului facial se produce în special atunci când pacientul pierde toți dinții de la ambele arcade maxilare. Etajul inferior a feței își pierde înălțimea, astfel se produce ridarea excesivă a pielii și accentuarea șanțurilor din jurul gurii și a nasului. Atrofia severă a oaselor maxilare pe care se sprijina mușchii si pielea conduce la un aspect  accentuat de îmbătrânire a feței pacientului.

Programați-vă: