Stomatologie Copii
Pedodonția se ocupă cu diagnosticul și tratamentele stomatologice ale dinților temporari la copii, vizând atât dinții de lapte cât și dinții permanenți, tineri.
Vârsta de la care copilul poate fi adus în cabinetul stomatologic este în jur de 2 ani, când totul este nou pentru el și poate fi considerată o joacă interesantă, totul depinde de abordarea medicului și a părinților. După ce se obișnuiește cu medicul și mediul ambiant se poate trece la tratamentul stomatologic propriu-zis, respectiv la sigilări și igienizări profesionale. Dacă este necesar se tratează și cariile simple sau complicate cu sau fără anestezie. Între timp se pot realiza și fluorizări. Dacă pe parcursul dezvoltării copilului se observă debutul unor anomalii care necesită tratament ortodontic se vor efectua și tratamentele ortodontice necesare.
Nu amânați vizita la medicul dentist a copilului vostru, dacă observați următoarele simptome:
- probleme în masticație
- dinții înghesuiți sau strâmbi
- pierderea timpurie a unui dinte temporar (de lapte)
- zgomote la deschiderea sau închiderea gurii
- mușcarea frecventă a obrazului său mușcarea cu dinții inferiori a cerului gurii
- dinți care nu se întâlnesc (rămâne spațiu între ei)
- maxilare care nu sunt proporționale cu restul feței
- sugerea degetului sau alte obiceiuri vicioase care continuă după vârsta de 3-4 ani
- bărbie prea în spate sau prea în față
- dinții de sus din față nu intră în contact cu cei de jos în mușcătură.
Programați-vă: